În ceea ce priveşte patrimoniul cultural, în cele două comune acoperite de sit pot fi descoperite şi vizitate câteva obiective cu valoare istorică. Astfel, în Nistorești se află schitul Valea Neagră, monument istoric de arhitectură de interes național, datând din anii 1755–1757 și cuprinzând biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (primul lăcaş de cult din Vrancea arhaică, considerat simbolul spiritual al satelor din Munţii Vrancei) și turnul clopotniță. Tot în Nistoreşti se află şi biserica de lemn „Sfinţii Voievozi” din Vetreşti-Herăstrău, construită în secolul al XVIII-lea, unul dintre lăcaşurile de cult clasice pentru Vrancea arhaică, prin stilul arhitectonic şi dimensiuni. Printre evenimentele locale din comună se numără hramul Mănăstirii Valea Neagră (15 august) şi Festivalul de obiceiuri de iarnă (23-25 decembrie).
Singurul obiectiv din comuna Nereju inclus în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monument de interes local este monumentul eroilor din Primul Război Mondial, aflat în incinta bisericii. Acesta este clasificat ca monument memorial sau funerar și a fost construit în anul 1940.
În plus faţă de acestea, locuitorii din cele două comune sunt recunoscuţi pentru efortul lor de valorificare a artei şi tradiţiei populare de-a lungul generaţiilor, prin continua practicare şi promovare a meşteşugurilor străvechi, atât în propria comunitate, cât şi în cadrul târgurilor de profil şi a festivalurilor naţionale şi internaţionale.