Excursie tematică cu elevii Şcolii Gimnaziale Nistorești (31.05.2019)
20 Feb 2020

Obiectivul excursiei tematice a vizat creșterea nivelului de educație și conștientizare în rândul elevilor din localitatea Nistorești asupra importanței cunoașterii și adoptării unui comportament responsabil față de mediu, în general, și față de conservarea biodiversității, în special, în cadrul proiectului care vizează situl de interes comunitar ROSCI0228 Șindrilița.

Realizarea obiectivelor educației ecologice în cadrul proiectului s-a făcut atât prin sesiuni de educaţie, conştientizare, informare, cât şi prin excursiile tematice în urma cărora constatăm că elevii acumulează un bagaj de cunoștințe şi de abilități în stare să-i determine să acționeze în vederea protejării mediului.

Atunci când învățarea depășește spațiul băncii de școală, când desfășoară activităţi extracurriculare, lucrează practic şi este antrenat în activităţi de observare, experimentare şi joacă, elevul învață mult mai temeinic şi eficient.

Aceasta a fost menirea organizării a unei excursii tematice pentru 10 elevi ai Şcolii Gimnaziale Nistorești care au fost selectați dintre cei care au participat la prezentările realizate anterior în școală de către echipa de proiect. Activitățile s-au desfășurat într-un cadru natural, într-o poiană situată la marginea localității, ceea a relevat flexibilitate, varietate și entuziasm din partea copiilor.
Grupul țintă a fost implicat în activităţi de recapitulare a cunoştinţelor şi acumulare a unor informaţii noi, precum şi în jocuri educative pe teme ecologice, care să îi ajute să asimileze mai uşor noţiuni şi comportamente adecvate legate de protejarea mediului.

În vederea pregătirii copiilor pentru jocurile interactive ce aveau să urmeze, echipa de implementare a proiectului a recapitulat informațiile legate de protejarea biodiversității, caracteristicile şi valoarea naturală a sitului de importanță comunitară Șindrilița, precum şi importanța proiectului pentru conservarea speciilor şi habitatelor din sit.

Cu ajutorul hărții și cu sprijinul echipei de proiect, copiii și-au reamintit cele învățate la prezentarea anterioară și anume că aria protejată Șindrilița este situată în vecinătatea limitei din sud-vest a județului Vrancea, în sectorul sudic al Munților Vrancei, în apropierea ariilor naturale protejate ROSCI0018 Căldările Zăbalei şi ROSCI0023 Cascada Mișina, în nordul râului Zăbala (acesta devenind limita sudică a sitului). Întreaga suprafață a Șindriliţei se află pe teritoriul administrativ al comunelor Nereju şi Nistoreşti și oferă un peisaj minunat, cu o acoperire mare de păduri de conifere, păduri de amestec de foioase și conifere și o concentrație mare de carnivore mari. Au fost reamintite și speciile din această zonă: Lynx lynx – râs, Ursus arctos – urs brun, Canis lupus – lup, Lissotriton (Triturus) montandoni – triton carpatic, Triturus cristatus – triton cu creastă, Cottus gobio – zglăvoc, dar și habitatele existente în situl Șindrilița.

Copiii au participat cu interes la această primă activitate și au reușit să-și reamintească informațiile prezentate anterior și au lucrat în echipă pentru a răspunde cât mai corect și complet la întrebări și, cu acest nou prilej, și-au reactualizat cunoștințele pe tema protejării naturii și au fost instruiți în spiritul protejării mediului înconjurător, să intervină, prin acțiuni constructive, la salvarea mediului înconjurător.

Prin mijloacele atractive pe care le are la dispoziție (plimbări, jocuri, discuții libere), excursia a stimulat curiozitatea elevilor de a descoperi noi fenomene şi elemente din natură, a format o atitudine ecologică pozitivă şi a prilejuit trăirea sentimentelor de apartenență la comunitate şi grijă față de mediul înconjurător.

Interesul și entuziasmul copiilor a fost și mai ridicat atunci când s-au implicat în jocurile didactice pe tema protejării mediului înconjurător, s-au distrat împreună, și-au dezvoltat, totodată, și abilitățile de lucru în echipă și fiecare dintre ei a contribuit la îndeplinirea sarcinilor. Echipa de proiect a urmărit ca toți să fie implicați în egală măsură, prin implicare comportamentală, elevii dând dovadă de o purtare bună la această excursie, prin implicare emoțională deoarece elevii au apreciat activitățile la care au luat parte și le-a făcut plăcere să participe și prin implicare cognitivă deoarece elevii au depus efort activ pentru a înțelege mai bine subiectele pe tema protejării mediului înconjurător. Laudele au fost centrate pe munca și efortul depus de fiecare elev, pentru realizarea unei sarcini de lucru și pentru abilitățile pe care le posed.

Echipa de implementare a proiectului le-a propus elevilor jocuri educative pe tema protejării mediului înconjurător ce necesitau lucrul în echipă pentru îndeplinirea diverselor sarcini de lucru. Într-o echipă, fiecare și-a adus aportul, în funcție de abilitățile lui speciale, la atingerea rezultatului dorit. Astfel, lucrul în echipă a fost o oportunitate perfectă de a învăța să colaboreze cu ceilalți, indiferent de rolul pe care și-l asumau în cadrul echipei, să îşi valorifice creativitatea, imaginaţia şi să acţioneze conştient pentru protejarea naturii.

Primul joc educativ a testat vigilenţa, concentrarea şi viteza de reacţie a participanților. Jocul a constat în aruncarea unei mingi de la un copil la altul, simultan cu pronunțarea prenumelui şi a unei specii de animal sălbatic sau plantă a cărui denumire începe cu aceeași literă ca prenumele. Pe parcursul jocului, unii elevii au avut dificultăți în găsirea rapidă a unei specii potrivite, iar alții au reușit să ofere variante multiple, fapt ce a dovedit utilitatea jocului în împrospătarea cunoștințelor copiilor despre biodiversitate.
În continuare, echipa de proiect i-a provocat pe elevi să realizeze un instrument muzical la alegere prin utilizarea exclusivă a elementelor vegetale dar fără deteriorarea mediului (iarbă, frunze, ramuri căzute etc.). Astfel, copiii au ales să realizeze un saxofon din elemente vegetale din apropiere și astfel, au înțeles că natura este o sursă inepuizabilă de resurse, inclusiv în scop artistic, cu condiția adoptării unui comportament responsabil pe termen lung față de aceasta.

Un alt joc educativ a provocat elevii să lucreze în echipă, să îşi stabilească un traseu şi apoi să îl parcurgă cu ochii închiși, făcând slalom printre copaci şi alte elemente de vegetație din poiana în care au avut loc activităţile. Copiii şi-au ales un lider de echipă care a rămas cu ochii deschişi şi a condus şirul celorlalţi nouă participanţi de-a lungul traseului. Jocul a contribuit la dezvoltarea spiritului de echipă şi a leadership-ului, la creșterea încrederii în colegi şi la îmbunătățirea comunicării între aceștia. Totodată, în această manieră interactivă şi creativă, ei şi-au sporit gradul de conştientizare cu privire la două aspecte importante pentru atingerea obiectivului proiectului: importanţa fiecărui element (vegetal, animal sau uman) pentru menţinerea echilibrului în natură şi necesitatea de a „ocoli” (în sensul de a proteja, a nu degrada) unele elemente din natură sau unele areale naturale importante pentru conservarea biodiversităţii.

Pentru a le testa mai bine capacitatea de concentrare și viteza de reacție a elevilor, a fost reluat primul joc într-o manieră ușor diferită. Astfel, echipa de implementare a proiectului a propus ca fiecare copil să arunce o minge de la un copil la altul, simultan cu pronunțarea prenumelui şi a uneia dintre cele șase specii de animale protejate din aria naturală Șindrilița. Elevii au reuşit treptat să accelereze ritmul jocului, concurând între ei pentru primul loc şi astfel familiarizându-se foarte bine cu speciile de interes comunitar existente în sit (carnivore, nevertebrate şi peşti).

Efectele pragmatice ale excursiei au fost vizibile prin perceperea în mod direct de către elevi a naturii, a colegilor de echipă, prin fixarea informațiilor anterior prezentate despre situl de importanță comunitară Șindrilița. În acest mod, grupul țintă şi-a însuşit cunoștințe, şi-a format priceperi, deprinderi, a dezvoltat aptitudini şi şi-a manifestat dorința de a lua atitudini în sensul menținerii unui mediu curat.

La finalul activităților, cei 10 elevi participanți din clasele a VII-a, a VI-a și a V-a, alături de profesorul însoțitor, au primit materialul suport utilizat în cadrul excursiei (1 hartă tematică), pentru a-l putea consulta oricând doresc să recapituleze informațiile legate de localizarea şi valoarea naturală a sitului de interes comunitar Șindrilița. Au înțeles şi care este rolul lor în sensibilizarea propriilor părinți, a tuturor cunoștințelor lor, a cetățenilor indiferent de vârstă faţă de protejarea mediului înconjurător şi au asigurat membrii echipei de proiect că se vor implica și în viitoarele acțiuni de conștientizare și educare.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro